1

Trecerea de pietoni, câmp minat?

 Câți oameni mai trebuie să moară pe trecerea de pietoni până când legea să hotărască să-i pedepsească pe aceşti şoferi inconsțienti, cu ani grei de închisoare, nu să scape așa cu 2 sau 3 ani?

Deunăzi, un cetățean, șofer inconştient, a călcat un copil şi dădaca lui pe trecerea de pietoni din fața blocului lor. Bilanțul a fost îngrozitor. Copilul de numai 5 ani a murit în urma impactului, iar femeia a ajuns la spital cu mai multe traumatisme.

Ce spun autoritațile? Nimic concret…

Ce spune şoferul inconștient?  

– Nu i-am vazut, mă uitam după telefonul mobil.

De când telefonul mobil a devenit mai important decât siguranța celor din jur? În ce lume trăim? Nu cer să fie linşat sau executat un om care a comis o asemenea faptă, îl va judeca Dumnezeu la momentul oportun, dar el trebuie să-şi primească o pedeapsă justă şi pe pământ. De la 10 ani în sus, ar merita să primească orice nebun care nu stăpânește Codul Rutier şi omoară oameni pe trecerea de pietoni.

Nu există scuze pentru aşa ceva. Ne facem griji pentru regimul armelor şi muniților, dar uităm de cele mai periculoase “arme ambulante”, care circulă pe şosele patriei. Suntem țara cu cele mai multe accidente din Europa! Ce e de făcut ştim şi noi. Ce se va întâmpla? Nu ştie nimeni. Normal ar fi să nu conteze cine eşti, câți bani ai în cont… ai gresit, plăteşti! Eu aș spune că o asemenea faptă ar trebui să fie încadrată la omor sau crimă prin imprudență, astfel va fi aspru pedepsită în ani de închisoare şi retragerea permisului de condus pe viață. Şoferii ar fi mult mai atenți în trafic şi pietonii în siguranță.

Nu vreau să ştie careva ce însemnă să iți moară cineva drag aşa de brusc sub mâna unui om inconştient. Inconştiența are un preț, iar legea ar trebui să stabilească unul cât mai usturător… Asta e singura soluție viabilă.

Sursa foto

large

De 10 lei poveste…

Sigur ți s-a întâmplat şi ție… Dacă nu, o vei “păţi” în curând…În călătoriile mele prin țară, întâlnesc fel si fel de oameni. Nu judec pe nimeni, viața te poate duce pe căi nebănuite, iar dacă ai un caracter mai slab, poți cădea în fel si fel de capcane. Acum câteva zile, cum mă întorceam de la Braşov cu trenul, destinație Predeal, unde eram în cantonament cu Naționala Artiştilor Fotbalişti,  am fost urmărit pe peron şi apoi abordat politicos de un tânăr blond cu ochii albaştri, care a urcat în tren după mine,  s-a prezentat cuviincios şi a scos dintr-un portofel negru de piele, o hârtie bine împăturită care spunea că i s-au furat actele şi banii la mare.  A continuat povestea lui cu detalii şi mi-a spus că ar vrea sa ajungă la Botoşani. Dar oare de ce era în Braşov? Fiind în fața unui matrapazlâc a la “BD în acțiune”, iau decizia să intru în joc în felul meu …

– Cum ai pățit asta? Il întreb eu…

-Păi lucram la mare ca ospătar şi într-o zi, cineva mi-a furat portofelul.

– Da, se poate intâmpla asta. Dar de ce nu te-ai dus direct la Botoşani să-ți faci actele? Ce cauți în Braşov? Imi veneau zeci de întrebări în minte, dar mi-am spus să-l iau uşor.

Lângă noi a venit şi un domn curios, care atras de “importanța”, discuției noastre, a rămas să asiste tacit în prima fază.

– Păi, am venit aici să mă înscriu la facultate? zice el.

– Aşa, fară acte? zic eu

– Aveam un dosar în care erau şi nişte copii legalizate, spune el. :))
Omul avea răspunsurile pregătite, dar povestea lui nu stătea în picioare. Uite cum facem, eu n-am încredere în povestea ta. E ușor fantasmagorică. O să-ți dau ceva pentru că ești amuzant şi tu o să-mi spui care e adevărata poveste. Ok? Uşor nedumerit, Florin B., pentru ca asa îl cheamă pe “eroul” poveştii noastre, parcă voia să bată în retragere. Eu scot o bancnotă de 10 lei şi îl privesc în ochi, zâmbind discret în colțul gurii.

– Eh, ți-ai găsit naşul, mai bine spune-i adevărul,  spune râzând domnul curios, care stătea lângă noi de câteva minute bune.
Florin B. întinde mâna şi ia cei zece lei, care se fac repede nevăzuți în buzunarul drept de la pantalonii lui negri facuți dintr-un material lucios ce te duceau cu gândul la dansatori argentinieni de tango veritabil. Trenul porneşte şi Florin B. dă să coboare, dar se închid uşile şi parcă prins în fapt începe să vorbească…

– Să ştii că sunt din Botoşani… şi se opreşte din vorbit de parcă îi era teamă că mărturiile lui îi vor pune ştrangul la gât…

– Poate eşti din Botoşani, nu zic nu. Dar nu prea ai accent. Mai degraba aş spune că ai accent ardelenesc. De când stai în Braşov? Pentru că eu simt că eşti pe aici de ceva vreme.

– Sunt chiar din Botoşani şi mi-au furat actele la mare…

– Lasă povestea asta! Dumneavoastră îl credeți? spun eu uitându-mă către spectatorul nostru curios.

– Nu, nu, spune el râzând…

– Stau în Braşov de doi ani, am venit să mă înscriu aici la facultate… Am fost la mare să mă angajez ospătar şi mi-au furat actele şi acum m-am întors aici, recunoaste Florin B.

– Aşadar, nu vrei sa ajungi la Botoşani? zic eu.

– Nu, nu mai am pe nimeni acolo, parinții mei au murit într-un accident, când avem 12 ani, spune el.

Nu știu cât de adevărat era ce-mi spunea, el, dar a reuşit să mă întristeze, pentru şi ai mei părinți au plecat dintre noi.

– Îmi pare rău să aud asta… Dumnezeu să-i odihnească în pace. Știu cum e, şi ai mei au murit. Şi aici în Braşov ce faci?

– Înainte să plec la mare, am lucrat timp de doi ani tot ospătar. Dar acum nu mai am acte.

– Povestea ta are o doză mică de adevăr, dar nu e o soluție să cerşeşti. Câți ani ai? întreb eu.

– 22, spune Florin B.

– Şi ăsta e viitorul pe care ți-l doreşti? Să cerşeşti în tren. Eşti tânar, eşti sănătos, nu accepta varianta asta pentru că, între noi fie vorba, faci asta de ceva vreme.

Florin B. , lasă capul în pământ şi recunoaşte tacit.

– Povestea ta se clatină serios, construieşte şi tu una mai buna sau,  mai bine, pune mâna la treaba şi rezolvă problema. Nu contează de unde eşti cu acte sau fără acte, găseşte cum să te descurci şi să nu accepți situația asta. Întâlnirea noastră nu e întâmplatoare. Ce-ți spun aici, e mai important decât cei 10 lei pe care ți i-am dat. Şi dintr-o dată, fața lui Florin B. se luminează. Se uită la mine şi zice:

– Mulțumesc, Kamara! Aşa voi face, mă duc la Botoşani şi îmi fac actele. Te rog frumos, îmi dai şi mie un autograf?

– Cu drag! Cum te cheamă? întreb eu.

– Florin B. , vine răspunsul.

Îi semnez pe o poză pe care o aveam întâmplător la mine şi îmi iau la revedere de la Florin B. şi de la domnul curios şi mă duc în compartiment. Adevarată sau nu toată povestea lui Florin B., nu mai contează. A meritat cei 10 lei. Timpul a trecut mai repede şi nici n-am ajuns bine in compartiment că se anunța stația Predeal. Mă grăbesc să cobor, trenul făcând o haltă de doua minute, nu vroiam să o pățesc ca Florin B. care coboară după mine la Predeal şi îmi spune:

– Cobor aici pentru că trenul ăsta merge la Mangalia şi nu trece prin București.  Îl iau pe următorul şi apoi de la București plec la Botoşani.

– Drum bun Florine şi vezi ce faci să nu ne mai întâlnim aşa…

Morala: Cerşitul e o “artă”, nu o poate face oricine, mai bine munceşte, e mai la îndemână :)

Sursa photo